luni, 12 ianuarie 2015

Epoca bronzului:primele orașe state

        Acum patru milenii, un poet necunoscut descria orașele prospere ale epocii bronzului, cu "grânare pline, case bine clădite, negustorii străini ce umblau ca păsările exotice, despre cei ce se veseleau în curți de sărbătoare".Bătrânii erau chibzuiți și buni sfătuitori, iar copii se jucau veseli."
        Irakul este locul unde a luat naștere civilizația : civilizația sumeriană. Tărâmul dintre cele două fluvii: Tigru și Eufrat, un tărâm muntos și arid, cu lagune și mlaștini, denumit de greci ca "Mesopotamia",este considerată de istorici ca fiind leagănul civilizației. În sudul Irakului, acum 5000 de ani, a avut loc un boom al orașelor-state ca Ur, Uruk, Nippur, Lagas, Eridu ce au prosperat. În Uruk locuiau 30 000 de oameni. Conform miturilor, Urukul a fost întemeiat de însuși Ghilgamesh, fiind descris în amănunțime în epopeea dedicată lui, având ziduri din cărămizi arse, cu grădini, pământuri în afară , și un templu dedicat zeiței Ishtar. Au fost ridicate 12 clădiri publice, temple, palate sau săli de adunare, cu mozaicuri din conuri ce acopereau pereții. Zidurile de cărămidă erau acoperite cu ipsos, iar conurile erau introduse în ipsos, astfel, li se vedeau baza îmbibată în culoare roșie sau neagră, formând modele geometrice, romburi, pătrate concentrice de diferite culori. Locuitorii Urukului ocupau un loc restrâns, ceea ce ducea la dificultăți ce erau rezolvate prin investiții în infrastructură sau în crearea de locuri de muncă în construcție. Conform dovezilor arheologice, civilizația a fost expusă violențelor și conflictelor cu alte orașe-state. În războaie era utilizate arcul și alte arme din bronz. Orașele erau cucerite sau incendiate, iar prizonierii erau legați, orbiți, li se puneau căluș în fața noilor stăpânitori.
Zalabiya,Eufrat

Uruk
Conuri introduse în ipsos
         Malurile fluviilor Eufrat și Tigru sunt fertile și roditoare. Nefiind precipitații, săparea irigațiilor era necesară. Agricultura, cultivarea cerealelor a apărut și s-a intensificat, luând amploare. Cultivarea câmpurilor necesită colaborarea dintre oameni, astfel, s-a introdus un nou tip de organizare a muncii. Cooperarea a avut consecințe profunde. Unii erau responsabili pentru săparea solului și însămânțare, alții erau responsabili cu săparea și curățarea canalelor sau cu construirea digurilor și caselor, sau producerea uneltelor. Un alt leagăn important al civilizației este în Siria, în orașele nou descoperite situate lângă site-ul arheologic Tell Brak din nordul Mesopotamie, de o suprafață totală de 130 de hectare, cu o movilă centrală, unde s-au găsit fragmente ceramice vechi de șase milenii și boluri de lut, ce oferă indicii despre modul de organizare a societății și modul de viață. Bolurile erau vase produse în masă și modelate repede cu o matrițe. Bolurile indicau astfel o economie de redistribuție. Autorititate centrală conducea forța de muncă și culegea roadele muncii, pe care le redistribuia printr-un sistem de raționalizare. Instituțiile le ofereau muncitorilor grâne pentru a le plăti munca. Dar recolta obținută depășea nevoile, creându-se un surplus, păstrat pentru săraci. Se produceau produse nealimentare și materii prime ce erau schimbate cu materialele altor centre. Erau meșteșugari care țeseau, produceau vase din ceramică, băteau metale și negustorii care importau și exportau produsele. Surplusul a permis diversificarea și specializarea societăților, marcând începuturile comerțului, meșteșugurilor, domeniului militar, precum și a altor specializări: soldați, constructori, muzicieni, medici, ghicitori, artiști, prostituate, astfel apar clasele. În vârful sistemului erau stăpânii de oi sau de grâne ce se îmbogățeau.
Bol

        Vasul Warka din Irak conține patru benzi ce reflectau societatea stratificată, ce reprezintă copaci și apă în prima bandă, în banda următoare turme de animale, apoi muncitori goi ce trudeau și nobili ce aduceau ofrande zeilor. Sistemul rigid ducea uneori la războaie civile în care mureau sute de oameni datorită creșterii demografice și diferențelor sociale, ceea ce amenință stabilitatea. Însă religia îi reuneau. Religia explică lucrurile și fenomenele neînțelese, ca inundațiile. Preoții îi calauzau pe oameni spre paradis. Fără protecția divină, totul putea fi distrus. De aceea, toate clădirile și roadele erau dedicate zeilor.
Preot sumerian
         Omul chiar luase viață din lut, iar acesta, în semn de recunostiinta, trebuia să-i hrănească pe zei cu ofrande. Statuile zeilor aveau forme antropomorfe și caracteristicile umane. Templele au devenit instituții puternice ale interactiuniilor umane pe plan social și economic. În temple s-a dezvoltat scrierea ce a devenit piatră de temelie a civilizațiilor. Primele dovezi ale scrierii țineau de economia tot mai complexă. Fiind mult nămol, din el făceau tăblițe în formă de pernițe pe care imprimau urme cu stilul. În multe orașe au fost imprimate în argilă liste cu oameni și bunuri, liste cu nume, registre. În câteva secole, screrea a devenit tot mai dezvoltată. Au apărut școli specializate ce instruiau scribii ce au dezvoltat simbolurile acceptate ale sistemului de comunicare. Treptat, erau scrise descântece și leacuri, instrucțiuni, mituri, fabule, cântece de leagăn și de dragoste, rugăciuni și poeme. Trecutul era cercetat pentru a pune evenimentele în ordine că regii, nașterile, bătăliile. Documentul "Regii sumerieni" punea întrebări în privința relației dintre oraș și rege și despre originea regalității ce descindea din cadrul divinităților. În Sumer, suveranul era denumit "Lugal"-Omul Mare. Regii erau diferiți de ceilalți oameni în viață și în moarte. Au fost descoperite 15 morminte regale ce se distingeau prin arhitectură, ritualuri și inventare. Erau incluși slujitori, precum și animale în camerele exterioare din mormintele regilor și reginelor. În camera interioară era îngropat un singur personaj central înconjurat de obiecte de lux. Supușii își urmau stăpânii în viață, în moarte și în războaie. Sargon de Akkad a format primul imperiu, cucerind părți ce se întindeau de la Golful Persic până la Marea Mediteraneană. Nepotul sǎu, Naram-Sin a moștenit imperiul și trebuia să lupte că să-și sporească moștenire,a a adunat titluri și teritorii. Și-a luat denumiri ca "regele celor patru zări" și "regele universului". Era primul rege ce se zeificase, devenind unul dintre zeii țării, punându-și în față numelui sau caracterul reprezentativ al zeilor. Tot în Mesopotamia a fost inventată roata-olarului ce a ușurat transportul și a intensificat raporturile comerciale.
Vasul Warka


Registru ce consemnează alocarea berii
        Hicsoșii și-au sporit influență, iar dinastiile egiptene și-au pierdut puterea. Hicsoșii au ajuns să stăpânească nord-estul Deltei Nilului și au condus Egiptul de Jos un secol până când au fost alungați de faraonul Kamose I ce mobilizase egiptenii furioși și umiliți. Alungarea hicsoșilor s-a încheiat sub faraonul Amhose I. Semiluna Fertilă cuprindea varietăți de populații ce luptau între ele pentru ceva ce nu aveau și pentru materii prime ca metalul ce definea epoca: bronzul, un aliaj dintre cupru și staniu. Din bronz se produceau unelte ascuțite și rezistente, cu diferite forme și mărimi, de la topoare la artefacte. Bronzul avea o calitate estetică pe lângă valoarea practică și deținerea lui definea elita aristocratică. Dar ca să obțină cantități sufiente, se practică negoțul.
Tigru, Diyarbakır - Punctul de pornire a Semilunii Fertile 
        În Kanish, ce avea un centru administrativ, s-au găsit ruinele unor ateliere din port. Kanish era o colonie a expatriaților din Assur, Anatolia, care au venit în vest să se îmbogățească din comerț. Negustorii locuiau în zona Karemului, făcând negoț cu anatolienii. Karemul avea legi comerciale stabilite, negustorii plătind impozite regilor ce răspundeau de siguranță acestora. Catârii porneau încărcați cu bronz regulat de la Assur la Kanish pe o distanță de 1500 km, iar soldații regelui îi păzeau pe negustori. Au fost găsite obiecte de artă, inele, sigilii, pietre de hematit ce aparțineau negustorilor și erau utilizate ca monede de schimb. S-au format rute ce se întindeau din Siria până în Afghanistan și Iran,prin intermediul cărora comercianții făceau negoț cu cositor și țesături. Negustorii asirieni cumpărau cositor din Iran și îl vindeau regatelor din Anatolia și cumpărau în schimb lână și țesături.
Coliere și bijuterii
         Pe coasta Siriei, Ugarit, locuit de zeci de oameni, ce era un centru comercial prosper, cu multe depozite si temple,ce unea orasele Mesopotamiei cu lumea mediteraneana, a fost distrus in urma invaziei "popoarelor mǎrii" in 1200 i.e.n. Epoca bronzului s-a încheiat catastrofal, civilizația intrând într-o epoca întunecată.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu