Epoca clasica: Polis si Cultura

        Grecii aveau în comun cultura, religia, limba, obiceiurile, deși nu erau organizați într-un stat, ci în mai multe orașe-state.Arta, teatrul, democrația, filosofia sunt elemente ce au fost moștenite de la civilizația greacă și se manifestă și azi.
         Prima manifestare culturală a fost lucrările literare ale lui Homer: Iliada și Odiseea ce istoriseau desfășurarea Războiului Troian. Explorează viețile războinicilor ce luptau pentru onoare, răzbunare, câștig personal, eroism și victorie. Mosternirea Iliadei a fost o moștenire a Greciei arhaice ce reprezenta o cale de rezolvare a disputelor pe cale violență.

Iliada

         Mici orașe individuale s-au constituit în secolele VIII-V i.e.n. numite polisuri, formate din triburi ce au renunțat la propria autonomie și au recunoscut o autoritate centrală politică. După intensificarea comerțului, multe comunități s-au supus sub comandă unui singur polis. Polisurile își acordau importantă poziției geografice și plasării strategice ce le ofereau o bună apărare datorită dealurilor și munților. Cea mai importantă zona a polisului era Agora, o piață publică și un loc de adunare a cetățenilor greci ce interacționau și se angajau în viață politică. Orașul-stat a devenit adaptiv și a prosperat. Au luat ființă 1500 de orașe-state în Grecia, precum și în coloniile din Spania, Italia, Africa, sudul Franței, Asia Mică și chiar și în Afghanistan. Iubirea față de polis a devenit chiar o dorința sexuală de a trăi în oraș-himeros. Cetățenii unui oraș se considerau cu adevărat civilizați de restul indivizilor din afară considerați "barbari"-hoi barbaroi. Orașele au devenit centre ale dezvoltării științei și filosofiei. Dar au devenit și fronturi de lupta dintre oligarhi și democrații ce își disputau supremația în societatea greacă. Pe plan artistic, se dorea căutarea perfecțiunii: bărbații erau reprezentați prin statui de marmură, înfățișați că fiind goi, perfecți, idealizați, bântuiti de fantomă lui Ahile. De asemenea, se punea accent pe concurență și obținerea gloriei. Erau manifestate prin competențe că luptele organizate i cadrul unui eveniment: pankration. Olimpiadele nu ofereau premii de consolare, de astfel, cei de pe locul secundar erau batjocoriți și disprețuiți. Templele din Olympia de astfel erau pline de suvenire ale atleților dedicate zeilor. Legătură dintre dibăcia de pe terenul de sport și cea de pe câmpul de lupta era strânsă. La olimpiade nu există un echipament de sport. Toți participanții erau goi. În război, grecii aveau un echipament complex: armură, cască, scutul (hoplonul) ce îi proteja jumătate din trup și sulița. Hopliții luptau în formații strânse denumite "falanga", astfel, cu ajutorul scutului, aceștia își protejau apropiatul și pe el. Falanga trebuia menținută la înaintare. În momentul luptei dintre două falange, nu erau lupte eroice individuae că cele din Iliada. Luptau laolaltă, la câțiva metri distanță și atacau cu sulitele pentru a străpunge părțile sensibile ale hopliților din falanga inammica. Se împingeau unii pe ceilalți cu scuturile, imbrancindu-se și izbindu-se, continuând să înjunghie inamicii, rândurile din spate avansând și impingandu-i pe cei din față spre inamic, până îi făceau pe celălalt să cedeze, să rupă rândul, rănindu-i pe adversari, fie infricosandu-i. Hopliții nu erau doar nobili, erau și oameni de rând ce își puteau permite achiziționarea echipamentului, luptând laolaltă cu cei mai bogați aristocrați. După lupta, se întorceau la viață politică.

        Lumea elena era un laborator de creare a ideilor, teoriilor și regimurilor ce există și astăzi. Orașele-state erau conduse de diverse tipuri de guvernare: aristocrație, democrație, monarhie. Grecii erau dispuși să aleagă orice sistem care le asigura autorhia, adică ordinea și autoritatea. Monarhia a devenit treptat o relicvă a trecutului îndepărtat. Doar Sparta mai era un oraș-stat monarhic, condus de doi regi. Nu avea legi scrise,centru politic sau clădiri publice, fiind lăcătuită dintr-o derie de aglomerări de sate neîngrădite de ziduri. Dar scopul ei era menținerea stabilității, bazată pe egalitatea tuturor cetățenilor de sex masculin "homoioi". Idealul era întărit de coduri stricte de comportament ce înlătura orice semn de statut și bogăție. Militau pentru o viață austeră, autodisciplină și dezinteresul pentru materialism. Se apropiau foarte mult de idealurile lui Aristotel ce susținea că fiecare cetate trebuia să-și procure doar cele necesare, iar atingerea idealului spartan de ordine și autonomie avea un preț pe care aveau să-l plătească vecinii. Spartanii nu doreau să cultive pământurile, de aceea au cucerit populațiile locale invecinnate, obținând o populație de "iloți". Nu erau sclavi, dar erau lipsiți de drepturi civile, având datoria de a furniza hrană și mijloace de trăi pentru familiile spartane. Orașul-stat spartan părea mai degrabă o tabăra militară în care nevoile individuale erau sacrificate pentru binele comun. Copii slabi sau infirmi erau lăsați să moară, iar cei lăsați în viață erau trimiși de la vârstă de șapte ani la "agoge" unde începeau o perioada de 13 ani de instrucție brutală, învățați să lupte în condiții dificile și să triasca și să moară în lupta . Nu făceau nimic altceva decât să se antreneze pentru lupta. Înainte să plece la lupta, războinicii spartani primeau de la mamele sau nevestele lor scuturile, spunându-le: să vină înapoi cu scutul sau pe scut, adică învingător sau mort. Scutul era cel mai apropiat însoțitor din viață unui spartan și încă de mici copii, erau legănați în scuturi și dormeau în aceștia, ba chiar era folosit și că targă pe câmpul de lupta. Bărbații se antrenau și luptau împreună, iar relațiile homosexuale erau o necesitate. Femeile aveau o libertate economică socială, sexuală și educațională. Mariajul nu era exclusiv. Femeile măritate chiar puteau întreține relații sexuale și să aibă copii cu alți bărbați spartani ce se dovedeau mai puternici că soții lor. Familiaritatea reciprocă inexistentă era atenuată de o serie de ritualuri. Mireasă era rasă pe cap, și îmbrăcată cu o cămașă masculină în noaptea nunții pentru că bărbații erau obișnuiți din timpul instrucției să întrețină relații cu alți bărbați. Tradițiile și obiceiurile trebuiau menținute cu strictețe pentru că societatea spartană să se mențină.

Sparta

          În Atena, cetățenii s-au lepădat de monarhi, înlocuindu-i cu oligarhi. Lucrurile s-au complicat. S-au realiniat cu restul lumii prin colonizare și comerț. Bogații s-au îmbogățit tot mai mult. Au izbucnit o serie de conflicte între oligoi și polloi.Doar 10% din opulatia orașului era înstărită și 90% trăiau din subzistență. Multe familii, pentru că nu-și permiteau achitarea unor datorii, se puneau în slujba unui aristocrat că sclavi. Polloi nu aveau drepturi politice și juridice și sufereau sub jugul aristocrației. Pe Aeropagul din Atena se întrunea consiliul format din aristocrați care decidea problemele. Erau autoalesi și izolați de deciziile celor din Agora.

Atena

         Sclavia a sporit, iar membrii consiliului simțeau nevoia să schimbe sistemul. În 594 i.en., Aeropagul l-a ales pe aristocratul Solon că arhonte-magistat șef. Era recunoscut că un om drept și era omul care avea să aducă schimbarea și reforme. A interzis vânzarea oamenilor că sclavi și a militat pentru obținerea drepturilor politice a celor săraci. A temperat guvernarea, racandu-o răspunzătoare. A favorizat ideea egalității sociale în față legii. Însă tiranii stăteau la panda. La 30 de ani după Solon, Pisistrate s-a proclamat tiran, dar a avut un rol major în dezvoltarea politică și economică a Atenei. A considerat că oamenii ar fi mai fericiți dacă ar fi răsplătiți. A comis trei tentative de a prelua puterea. Prima dată s-a rănit singur și a apărut în public pretinzându-se erou de război afișându-și rana și susținea că nu trebuia tratat astfel. A primit o garda personală și a încercat imediat să preia guvernarea. Dar a fost exilat rapid so dipa câțiva ani, a revenit pe un car, alături de o femeie înalta costumată că zeiță Atena, iar crainicul strigă că zeiță îl aduce pe viitorul conducător al Atenei, justificându-și astfel conducerea . Dar a fost exilat din nou la scurt timp. După un deceniu s-a întors la Atena cu o armata de mercenari și a preluat puterea. A impus reforme economice, a reeditat Iliada lui Homer, a stimulat comerțul, a construit primul Panteon, făcând din Atena un centru cultural. Lucrările sale publice și populismul l-au ajutat să înființeze o dinastie . Hippias, fiul și succesorul sau , i-a ucis pe Harmodius și iubitul sau, Aristogeiton, numiți "eliberatori" după ce aceștia i-au ucis fratele. După o lungă criză politică, Hippias a fost alungat. Oligarhii au revenit la putere și i-a oferit demosul un rol major în politică, începând tranziția spre o societate egalitaristă politic. Astfel, a fost ales Clistene ce a creat un sistem politic reprezentativ Atenei. Satele din jurul Atenei își trimiteau reprezentanții la centrul aenian și toți locuitorii aveau un cuvânt de spus în timpul adunărilor publice.

Hippias

         Deși cetățile erau dinstincte, o mare amenințare de la est i-a determinat să se unească. Imperiul Persan s-a extins, devenind un imperiu colosal. Coloniștii greci înființaseră orașe în Asia Mică . Perșii au presat aceste cetăți la plătirea unui tribut. Revotele ioniene au stârnit astfel lungul conflict dintre greci și perși. La începutul secolului V, tiranul din Milet, Aristagoras, a decis din motive personale să părăsească oraele din vestul Asiei Mici, rasculandu-se împotriva imperiului. A recrutat câteva orașe ioniene. Fiind conștient că avea nevoie de ajutor, a cerut sprijin de la spartanii care l-au refuzat și de la atenienii care i-au triis câteva trupe.Au cucerit Sardesul și l-au incendiat. Dar distrugerea templului zeiței Cybele i-a mâniat pe perși. Atenienii s-au temut și s-au retras, lăsându-i pe ionieni să înfrunte furia regelui Darius ce jurase că îi va pedepsi și pe atenieni. Milet a fost distrus, iar populația masacrată de perși în 494 i.en. În 490 i.en., trupele persane au debarcat în Grecia, la Marathon, că să-i infunte pe hopliții atenieni. Atenienii i-au atacat și învins pe perși. A survenit un al doilea val de atac persan condus de succesorul lui Darius, Xerxes. La Termopile s-au sacrificat 300 de spartani și 1500 de hopliți că să îi țină pe loc pe perși. Atena a fost incendiată de perși.

Bătălia de la Termopile

        Dar în golul Salamina, flota ateniană a învins decisiv flota persană. În 479 i.en., spartanii i-au învins pe perși la Plateea. Orașele-state greci și-au menținut libertatea și autonomia și au rezistat unui mare imperiu prin consolidarea relațiilor. Au lăsat ruinele templelor distruse de perși că un memorial al războiului. Atena, plină de adrelanina de pe urmă victoriei, a inițiat experimente în cultură, democrație și în constituirea unui imperiu comercial. Sub Pericle, a cunoscut o înflorire a artei, arhitecturii, teatrului, științei și filosofiei. S-au construit clădirile de pe Acropola, printre care și Panteonul. S-a dezvoltat tragedia greacă și valorile filosofiei. Alegeriile în funcție de avere au fost abolite și toate posturile au fost ocupate prin tragere la sorți de către cetățeni ce puteau candida pentru a servi că funcționar timp de un an, în consilii și jurii. Noblii au donat bani unui tezaur comun pentru a fi construită o mare flota. Dar luau bani de la insule și colonii pentru a le asigura protecție. 170 de state s-au alăturat Atenei, formând-se Liga de la Delos. Deși în teorie, cetățile erau egale în cadrul alianței, doar unele orașe-state erau privilegiate, iar Atena impunea un monopol, punând bazele unui imperiu ce evita să poarte denumirea de imperiu, considerându-se o confederație de state. Spartanii au urmărit cu neliniște extinderea influenție ateniene. Atenienii chiar deplângeau situația iloților lipsiți de drepturi politice. Revoltă iloților și intervenția eșuată a atenienilor a destrămat relația cu Spartă. În 431 i.en. a început un lung război de 27 de ani lungi și însângerați, denumit în istoriografie că "Războiul Peloponesiac", implicând multe orașe-state ce s-au alăturat Atenei sau Spartei.

Razboiul Peloponesiac

          Multe informații despre istoria orașelor-state grecești și raboaiele pe care le-au traversat le avem datorită istoricilor Herodot, Tucidide care a definit orice dezbatere despre moralitatea războilui și realitatea politică-Dialogul Melian sau Xenofon. În 415 i.en., Atena a încercat să supună insula Melos și le-a dat cetățenilor de ales: fie li se alăturau, fie aveau să fie distruși. Melos a refuzat și atenienii l-au devastat în mod brutal. Un comandant spartan, aflat în Siracuza, deși a respins atacul atenian și a trimis pradă Spartei, el a păstrat o mare parte din ea, îmbogățindu-se, fiind găsit vinovat de corupție.
          În războiul peloponesiac, corupția, imoralitatea și tirania germinau în inima polisurilor. Războiul s-a încheiat în Dardanele, generalul spartan Lisandru blocând și distrugând flota ateniană. Acesta a câștigat cu sprijinul perșilor, vechiul inamic. Atena a capitulat. Zidurile orașului au fost dărâmate, oligarhii au preluat puterea, iar democrații au fost executați. Epoca de Aur se sfârșise cu sinuciderea filosofului Socrate, condamnat de regimul de atunci pentru învățătură și activitatea sa considerată "neconformistă" Dorința unicității polisurilor a rămas o dorința neîmplinită si nerealizată.